Noutati, Uncategorized

Echipamentul de care business-ul tău are nevoie

Excelență în etichetare cu gama de imprimante Brother TD-4T

Automatizează procesele de etichetare pentru eficientizarea proceselor de logistică și gestionare a mărfurilor. Folosește imprimantele Brother TD-4T.

Întârzierile înregistrate în procesele de preluare, înregistrare și distribuire a stocurilor de marfă se reflectă atât în performanța la locul de muncă cât și în imaginea cu care business-ul este perceput în ochii tot mai critici ai clienților. De aceea necesitățile actuale ale departamentelor de logistică și depozit implică automatizarea activităților de gestiune a produselor.

Dacă ești interesat de achiziționarea unor noi imprimante pentru etichetare, astăzi îți prezentăm gama Brother TD-4T. Sisteme performante de imprimare rapidă, gândite special pentru eficientizarea tuturor proceselor ce implică evidența stocurilor și a mărfurilor din gestiunea ta.

De ce să alegi o imprimantă Brother din gama TD-4T? Pe scurt, pentru a elimina din efortul depus zilnic în activități care susțin evoluția afacerii tale. Pentru că de rapiditatea cu care gestionezi stocurile va depinde și succesul pe care business-ul îl poate avea.

Etichetarea reprezintă un proces esențial în contextul în care tot mai multe afaceri s-au adaptat comerțului online. Astfel, integrarea serviciilor de curierat cu cele ale magazinului online sau fizic au devenit o obligativitate, în cele mai multe cazuri. Eliminarea costurilor adiționale cu transportul pentru clientul final reprezintă o altă provocare pe care o poate rezolva o etichetare eficientă, în timp util, de către proprii angajați.

Auditurile trimestriale ori chiar inventarele pot beneficia de pe urma etichetelor clare care pot fi scanate rapid și integrate cu programele de contabilitate și evidență a stocurilor. În acest sens distribuția mărfurilor între mai multe puncte de lucru (avizele de marfă) sau evidența retururilor nu vor mai ridica probleme în ceea ce privește reglarea stocurilor din depozit.

Brother TD-4T pentru un mediu de lucru axat pe performanță

Brother TD-4T oferă soluții integrate pentru imprimarea de etichete cu aplicare în arii de activitate precum:

  • retail,
  • transport,
  • logistică,
  • industrii grele sau

Performanțele vin fără sacrificiul spațiului, echipamentele având dimensiuni compacte pentru acest tip de imprimantă tip desktop. Din gama Brother fac parte patru device-uri, cu vârful de gamă reprezentat de modelul TD-4750TNWBR.

Specificațiile tehnice asigură avantaje diverse în procesele de gestiune a mărfurilor, imprimantele fiind capabile de etichetare rapidă, cu viteze ce ating 8 ips, la o calitate care păstrează standardul de 300 dpi.

Datorită echipării cu rolă de capacitate mare, angajații vor putea eticheta volume mari de produse fără a fi necesară achiziția de consumabile, sau diminuarea eficienței la locul de muncă.

Set-up-ul dispozitivelor din gama Brother TD-4T este intuitiv iar interacțiunea cu imprimanta se face prin intermediul unui display LCD color de dimensiuni generoase de 2.3 inch. Imaginile redate vor fi clare, perfect vizibile indiferent de lumina de la exterior iar meniul va permite personalizarea rapidă atât a funcțiilor imprimantei cât și a materialului imprimat.

Funcții de imprimare specifice pentru rezultate imbatabile

Modelul TD-4750TNWBR este prevăzut cu tehnologia RFID cea care va oferi suport în procesele de gestionare a stocurilor, de urmărire a activelor sau în managementul back office atunci când sunt necesare, spre exemplu, activități de vânzare cu amănuntul.

Imprimanta pentru etichetare Brother asigură posibilități de control multiple, inclusiv wireless, cu conectare la rețeaua WiFi sau direct, prin Bluetooth sau conexiune prin cablu USB. Echipamentul este prevăzut cu emulatoare care vor asigura legătura sigură cu toate software-urile populare de imprimare, inclusiv ZPL, DPL sau EPD.

Textul ori caracterele care se pot imprima pe etichete sunt personalizabile în funcție de cerințe și de specificul produselor. Se pot obține coduri de bare de lungimi și profile diverse, texte sau caractere bolduite sau în fonturi care să permită scanarea ulterioară facilă.

Pentru gama Brother TD-4T există posibilitatea achiziționării de consumabile, inclusiv cuttere sau role de capacitate mare.

Imprimantele sunt confecționate din materiale durabile, au o construcție modulară și asigură durată lungă de viață fără pierderea calității materialului imprimat. Metoda de imprimare este cea direct termică, iar principalele caracteristici tehnice includ:

  • rezoluție de imprimare de până la 300 dpi,
  • rolă de capacitate extinsă de până la 300 m,
  • viteze de imprimare ce pot atinge 8 ips,
  • compatibilitate RFID,
  • ecrane LCD IPS cu unghi larg de vizualizare, precum și
  • limbaje de comandă variate, alături de posibilități de conectivitate care includ atât clasicul USB sau Ethernet cât și conexiune wireless prin WiFi și Bluetooth.

 

Află totul despre gama Brother TD-4T din oferta Mida Soft Business. Reprezentanții noștri îți stau la dispoziție cu toate informațiile de care ai nevoie pentru o achiziție corectă, conformă cu nevoile afacerii tale.